Apoi am coborat putin la internet, unde unii au reusit sa conecteze de pe telefon, altii, mai norocosi (a se intelege moi), au intrat pe calculatorul haveliului. Doar aveam de terminat de scris ziua a doua pentru a treia oara (dimineata reusisem pe telefon pe telefon, dar inselatoare sunt uneori caile tehnologiei: am pierdut tot ).
Cand eram eu aproximativ pe la jumatate (a treia oara, ati retinut, da?), brusc, din mijlocul nicaieriului, curentul s-a stins. De unde se poate vedea foarte usor ca distanta de la noroc la nenoroc este o pana de curent.
Nu-i nimic, mi-am zis. A patra oara sigur va fi cea norocoasa.

Orasul roz

Abandonand ideea, am pornit usor spre oras. Tuktukistul luat nu prea rupea engleza, asa ca ne-a dus in loc de “city palace” la “city guesthouse”, fapt ce a declansat o suparare usor exagerata in anumite parti ale presei.
Cum stateam noi intrebandu-ne in ce directie s-o luam, Khalim a venit sa ne spuna ca ne duce el la city palace. Khalim e un tuktukist care vorbeste destul de bine engleza, pentru ca a luat cursuri de engleza. Ne-a spus ca ne duce si la Amber Fort, daca vrem. Intr-o prima faza, nu prea l-am bagat in seama, apoi ne-am gandit “de ce nu?”. Vazusem un fort undeva deasupra orasului si ne-am gandit ca urma sa avem o zi lunga (trenul nostru era la 3 si 15 dimineata urmatoare). Pretul propus era unul acceptabil (300 de rupii). L-am intrebat daca ne poate astepta sa terminam de vazut palatul si Jantar Mantar-ul si a parut extrem de bucuros sa o faca.

Palatul

City palace (intrare 300 de rupii, audioguide 80 de rupii fiecare) e un complex de cladiri foarte misto, in proprietatea maharajahului rajputului, care locuieste intr-o parte a complexului. Sunt lucruri chiar tari de vazut aici. Erau, de exemplu, expuse hainele lor traditonale (audoghidul avand si o descriere a ocaziilor cu care erau imbracate). Printre ele hainele unui maharajah din secolul 19 care dadea un nou inteles expresiei “larger than life” (avea peste 7 picioare si peste 240 de kile, 4 neveste, 25 de concubine si 125 de copii).
Arhitectura pune mare pret pe detalii, atat in exterior cat si in interior. Exteriorul foloseste foarte mult “sandstone” (o fi gresie?) de culoare rosie sau galbena.
Despre haine va mai spun ca turbanul era un accesoriu vestimetar foarte pretuit - daca luai turbanul cuiva era una din cele mai mari insulte. Sigur exista in limba lor o expresie de genul “turbanul face pe om”. Tot acolo am vazut ca au ceva ce se numeste paijama (cu a dupa p, nu e greseala) si care are rolul izmenelor noastre, adica se poarta iarna pe sub alte haine.
Dupa ce am terminat cu hainele, am intrat intr-un fel de atelier artistic unde puteai sa vezi cum lucreaza diversi artisti si chiar sa cumperi din productia lor. A fost foarte haios sa vad cum se fac kilimurile (ingenios de simplu mecanismul!). Totusi, ne-am hotarat sa nu luam covor chiar in momentul ala si am luat de la altcineva niste parfum de opiu (sper sa n-avem probleme la granita ) + un creion dermatograf.
In curtea urmatoare a palatului am vazut ce inseamna credinta adevarata: sultanul blablasinghalxulea isi facuse din niste jdemii se monezi de argint (topindu-le) 2 vase de cate 4000 si ceva de litri fiecare, cu care a carat apa sfanta din gange cand s-a dus in anglia la incoronarea regelui de-a fost incoronat la 1902 sau 1903. Cica sa nu bea apa spurcata. (!!!)
Neam mai plimbat ceva prin palat, am vazut curti frumoase, arme si sala tronului (am facut poze cu niste “domni” in uniforma  (”tips, tips, tips”) si am iesit.
Am intrat apoi la Jantar Mantar, o curte de observatii astronomice, fascinanta pentru partea geekish a cuplului nostru. Erau zeci de constructii care masurau ora, zodia, azimutul si altitudinea diverselor corpuri ceresti. Poti sa pierzi zile intregi pe acolo ca sa intelegi exact cum functioneaza fiecare.
Noi am pierdut doar vreo jumatate de ora.
Am iesit si l-am recuperat pe Khalim.

Fortul de chihlimbar

Intre timp ne lamurisem ca fortul pe care il vazisem noi era altul decat cel la care voia sa ne duca el, dar ca cele 2 erau foarte apropiate unul de altul.
Ne-am inteles ca ne asteapta sa le vizitam pe ambele, desi cel pe care il vazusem noi probabil s-ar fi inchis. Urma sa avem totusi o privire panoramica asupra jaipurului.
Fortul de chihlimbar (cica asa se traduce “amber fort”) este inafara jaipurului si am fost foarte incantati ca ne-am decis sa-l vedem. O constructie mughala de aparare destul de mare (cam cat curtea palatului de la mogosoaia), cu ziduri inalte si impresionante. Inafara se fort, pe dealurile din jur erau construite ziduri de aparare din bucati de piatra sub forma unor piscoturi imense. Piscot langa piscot langa piscot langa piscot, pe drept sau pe abrupt inconjurau fortul la distanta de vreo 200 de metri. M-am si intrebat ce naiba aparau zidurile alea prin zone atat de abrupte, ca doar n-o fi fost nimeni nebun sa atace pe acolo!!
Fortul fusese facut pentru a putea fi locuit de catre maharaja, asa ca era impartit in sectiunea pentru barbati si sectiunea pentru femei. Cu toata inclinatia catre functional, oamenii tot mai scapasera o decoratiune sau trei pe la o poarta, pe la un crenel, pe la cate o camera. Acolo mi-am redescoperit placerea de copil de a intra in orice mic intrand, camaruta, hol sau tunel. De altfel, senzatia de copil care exploreaza un castel m-a tinut cam toata vizita in fort.
La fortul de deasupra orasului din pacate am ajuns doar in spate (am luat-o pe drumul gresit se pare) si n-am mai vazut panorama.

The road [back] is long…

Ne-am intors la Khalim si am pornit-o inapoi spre jaipur. Ne-am oprit sa facem o poza unul palat in mijlocul unui lac, iar apoi am ajuns cumva intr-un loc plin de obiecte artizanale. Cred ca ala era raiul colectionarilor. Erau acolo statuete, picturi si mobila din cele mai variate. Ne-am plimbat printre ele vreo 15 minute, ne-am intretinut cu Lucky (”that’s my name. And so am I”) care ne-a intrebat “what’s romania famous for?”. Chiar asa, pentru ce? Noi am zis gimnastica si brancusi. Voi ce-ati fi raspuns?
Dupa ce am plecat de la Lucky (cu care chiar ne-am simtit bine, ca nu a incercat sa ne bage nimic pe gat) Khalim ne-a mai dus pe la un magazin de matasuri, pashminuri si kashmiruri, dar deja ni se cam luase. Nu voiam sa cumparam abaolut nimic. Din fericire a inteles si am skipuit magazinul de bijuterii. Am fost in schimb la templul lui. Palatul lui secret. Asta era um templul unui zeu de care eu nu mai auzisem, foarte aurit si colorat in interior. A fost chiar misto experienta, desi probabil ca intr-o alta tara si alt context as fi suras in coltul gurii si as fi gandit “ce kitsch ordinar!”.
Dupa templu, am plecat sa ne luam bagajele de la baba haveli, unde proprietarul (am apucat sa va spun ca era foarte de treaba?) ne-a rugat sa comentam in guest book si sa il contactam daca ne poate ajuta cu ceva, orice. Ne putea ajuta cu o cazare in bikaner, am spus noi. Si omul a pus mana pe telefon si a sunat undeva in bikaner. Ne-a zis ca nu are cazare dar sa mergem noi la harasar haveli si cineva ne va ajuta. Am multumit frumos si am promis ca recomandam baba haveli. Mergeti, oameni buni, ieftin si misto, chiar daca departe de old city.
Acestea fiind spuse, am plecat spre gara, unde ne-am petrecut urmatoarele 6 ore jucand 20 questions, spanzuratoarea, si alte jocuri pentru varsta noastra.

Si vazand ca s-au ivit zorile, seherezada pleca sfioasa ochii…

Si venit momentul sa sune ceasul sa plecam din delhi catre jaipur. Trenul era de la 6, deci aveam doar sa ne trezim la timp, sa platim si sa ajungem la tren, ca era la o aruncatura de bat de noi. De cu seara intrebasem cat urma sa ne coste si eroarea umana de calcul era in limite rezonabile (4600 de rupii in loc de 4300).
Ne-am trezit un pic mai devreme, asteptandu-ne sa ne certam un pic cu cei de la hotel. Cand colo, ce sa vezi? Desi prima data calculul a ajuns tot la 4600, cand l-am rugat sa detalieze a realizat ca 15,15% taxa de lux (asta-i taxa pe care o platesti ca stai la hotel, orice hotel) se calculeaza la fel ca in romania. Adica am ajuns la cei 4300 calculati de mine. Totul in sub 5 minute, ceea ce a fost remarcabil.

Prima grija fiind rezolvata, am trecut la pasul 2: imbarcarea. Am ajuns la gara cu foaia de la cleatrip printata in mana. Imediat ne-a preluat un domn care ne-a spus ca mergem in directia gresita, si trebuie sa mergem spre intrarea de turisti. La intrarea de turisti, prima problema: trenul nostru nu era afisat. Erau alte trenuri, dar al nostru nema. Intre timp vine un alt domn la noi, care ne spune ca biletele noastre au 2 probleme: in primul rand trenul nostru a fost anulat si in al doilea rand biletele nu a fost validate la tourist office. Ar trebui sa luam cat mai repede un taxi si sa le validam, ca e un alt tren care merge in aceeasi directie peste 10 minute. La in moment dat prin povestea asta, ceva a sunat gresit. N-as sti sa spun ce, poate si faptul ca cei doi care ne-au abordat erau in civil, nu stiu.
Plus ca luarea taxiului insemna ca pierdeam sigur trenul. Asa ca ne-am hotarat sa mergem pe peron. Acolo evident ca trenul nostru aparea la peronul 4. Ne-am decis sa ne urcam in tren fara bilet validat si sa ne descurcam. Deja eram f enervati ca cei doi voisera sa ne faca sa pierdem trenul. Evident si a doua “problema” s-a dovedit falsa. Biletele nostre luate de pe cleartrip erau confirmate si nu ne trebuia decat pasaportul.

Jaipur

Trenul lor a fost o surpriza placuta. Relativ curat (dar totusi sub standardele din romania) am primit cate o sticla de apa imbuteliata, un tea package, precum si o masa asemanatoare cu ce primesti in avion. Am ajuns la jaipur chiar la timp (ceea era ceva neasteptat - cu 1 zi inainte trenurile aveau intarzieri de cate 6 ore). Prima impresie din jaipur a fost ca totul e ceva mai curat si ceva mai putina aglomeratie. Parca era mai respirabil.
Surpriza placuta a fost si cazarea. Un haveli care chiar arata bine, camera relativ curata si o gazda foarte prietenoasa. Temerile nostre (era cea mai ieftina cazare bookuita) s-au dovedit nefondate. Singurul dezavantaj a fost ca eram destul de departe de orasul vechi. Dar problema am resolvat-o usor cu un tuktuk.
Orasul vechi din jaipur are toate cladirile vopsite in rosu, finca un maharajah a vrut sa umble cu cioara vopsita si sa lase impresia ca a construit orasul din materiale de mai buna calitate. De la culoarea asta ii vine numele de “pink city “.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa cautam un reataurant recomandat de cartea noastra sa mancam. Il cheama Niro’s si are o mancare excelenta, desi cam iute pentru carmen. E drept ca si nota a fost un pic piperata pentru standardele indiene: vreo 1400 de rupii, adica 20 euro.
Apoi am plecat la picior prin orasul vechi pana am ajuns la Hawa Mahal (palatul vanturilor) - prima cladire care mi s-a parut cu adevarat ceva care sa merite drumul pana in India. Hawa Mahal a fost construit de maharajahul Rajputului ca sa permita femeilor de la curtea lui sa se uite la piata principala a orasului. Cum pe vremea aia femeile trebuia sa nu poata fi vazute, costructia este facuta in asa fel incat cine era inauntru sa poata vedea afara, dar sa nu poata fi vazut (se statea in spatele unui fel de grilaj sculptat in gresie). Grilajul asta avea 2 functiuni: cea descrisa mai sus si aceea de a lasa vantul sa circule ca sa fie racoare in caldurile din vara. De unde si numele. Am terminat de vizitat pe la 5 si nu am mai reusit sa intram si la palatul principal ca era prea tarziu.
Ne-am mai plimbat oleaca prin oras, dupa care am luat-o spre hotel unde am cazut secerati in pat si am dormit pana la 11 noaptea. Apoi eu am incercat sa mai scriu putin la ziua anterioara, fara vreun succes deosebit.
Si-am incalecat pe-o sa si si se duse si ziua 3 asa.

M-am indragostit pe loc de traficul din Delhi. Lumea se intelege din priviri, claxonul inseamna, dupa caz, “vreauq sa ma bag”, “franez brusc”, “vin cu viteza” sau “howdy!”. Semnalizarea se face cu mana chiar si la masini iar la semafor lumina rosie semnifica “ultima sansa sa treci”. Trecerile de pietoni sunt puse la deruta totala, nu au absolut nici o semnificatie in tara asta.

In sfarsit, am ajuns la “tourist office”, o darapanatura care ne-a semipus in garda de ceea ce urma. Ne-a preluat un domn care ai fi putut jura ca e din cei care asteapta afara la aeroportul baneasa si care ne-a vorbit intr-o engleza chiar inteligibila. Ne-a urat bun venit si am inceput sa punem india la cale, dupa ce ne-a spus ca rezolva el cu tuk-tukistul (nu avusese sa ne dea rest de la 100 de rupii). Dupa vreo cateva minute in care am discutat planul nostru, a intrat la noi in camera un baiat (european parea, sigur turist) care ne-a spus sa nu avem incredere in domnul cu care vorbeam, ca o sa ne tepuiasca.

Discutia a pirdut din calitate repejor, iar noi ne-am extras frumos frums din tourist office, fara sa dam vreun ban si fara sa ne bagam datele de login la booking.com pe calculatorul domnului “ca sa verificam rezervarile”.

Dupa aventura asta, ne-am hotarat ca nimic nu ne mai abate de la planul nostru. Am mers cu metroul la Chandni Chowk si am luat-o usurel pe strazi spre Lal Quila. Am remarcat ca nu numai zona in care stateam noi este extrem de aglomerata ci si in aproape toate celelalte.

To be continued

p.s.

Postez acest post (sic) neterminat, pentru ca de 3 ori am inceput sa-l scriu si de fiecare data am pierdut continutul. Pot sa spun ca cea de-a doua zi a fost cu totul ceva mai buna decat prima. Trend care s-a pastrat si ulterior.

Voi posta cand voi avea mai mult timp de net la dispozitie

Hare Krishna

Peripetii aditionale au fost la metrou. Prima a fost casiera care s-a prins ca nu stim dcat costa biletele si in loc de 30 de rupii am platit 100. Ea sa fie sanatoasa.
A doua a fost la intoarcerea de la india gate+kahn market cand oameni efectiv se calcau si ne calcau in picioare ca sa prinda locuri pe scaune.
A treia fost la schimbarea metroului cand simtul meu de observatie a fost ingenunchiat de o tanti care mi-a spus ca m-am urcat in vagonul de femei. Nu ne spusede nimeni ca exists asa ceva, dar eu nu realizasem ca sunt singura prezenta masculina intr-o mare de femei.
Pattile misto de pana acum sunt in primul rand faptul ca am trecut cu zambetul pe buze de toate potentialele chestio enervante, ca suntem bucurosi sa fim aici si de-abia asteptam sa vedem chestiile misto. Azi am vazut india gate si connaught placa si eu umul n-am fost prea impresionat.

In episodul de azi, e randul ING Bank. O banca super geniala, transparenta, rapida si eficienta. De aia m-am hotarat sa lucrez cu ei. Si creditul meu cel ipotecar, si conturile firmei, si conturile de salarii ale angajatilor.

Deci dupa cum ziceam, o banca super geniala. Pana acum cateva luni, cand vine ziua platii ratei la locuinta Buun. Acum, eu am notificare de plata prin SMS. Trece ziua platii ratei, iar eu, absolut intamplator, imi dau seama ca n-am primit sms-ul.

Sun la banca. Mi se spune ca am bani in cont, dar figurez cu restanta. Nu mi s-au extras din cont pentru ca erau conturile blocate. Sun la MyLine, unde am o conversatie halucinanta, in care mi se spune ca:

1. banii au fost opriti in urma unei cereri de poprire de la ANAF, in valoare de 1913 lei
2. nu mi se poate trimite pe mail documentul de la administratia finaciara, pentru ca e confidential (desi ma identificasera inainte ca fiind clientul caruia i se oprisera banii). Am intrebat daca exista o persoana (sef) sau vreo directiva su vreo procedura interna care nu le permite sa-mi trimita documentul. Mi s-a raspuns ca nu exista, dar nu-mi pot trimite. Pot in schimb sa fac o sesizare la care mi se va raspunde in 15 zile lucratoare
3. nu exista o explicatie prin care, desi existau bani in cont, nu au fost blocati doar banii ceruti de administratia financiara, ci au fost blocate toate conturile.
4. Ei nu sunt obligati sa ma anunte ca mi-au fost blocate conturile, si nici ca rata nu a fost platita la timp.
5. Ca va trebui sa platesc penalitati de intarziere pentru rata la casa neplatita

Eu, incerc sa priotitizez lucrurile, si spun asa:

1. va rog blocati doar suma ceruta de administratia financiara, si din resul platiti rata, ca exista suficienti bani
2. Nu platiti la administratia financiara suma ceruta pana cand nu lamuresc despre ce e vorba, tineti doar banii blocati
3. nu-mi luati nici o penalitate de intarziere, pentru ca am avut in cont bani suficienti si pentru suma blocata, si pentru plata ratei

Donsoara de acolo imi spune: “Parerea mea personala este ca nu este corect ce se intampla, dar oricum este vorba de numai 23 de centi, nu-i asa o problema sa platiti penalitatea”.

Pana la urma, fac o sesizare referitor la penalitati si la documentul de la administratia financiara si inchid.

Apelez la conultantul la care mi-am deschis contul, care spune ca va face tot ce poate sa descurce situatia. Consultantul (trebuie sa spun de pe acum - este singura persoana caruia ii pasa de mine ca client din acea banca) reuseste intr-un final sa-mi trimita documentul de la administratia financiara: era vorba de amenzile mele de circulatie, pe care nu le-am platit niciodata.

Una din ele, in valoare de 351 de lei, incasata pe nedrept, deoarece o contestasem la tribunal si castigasem.

Pana sa ma dezmetcesc eu, a doua zi ING platise deja toti banii ceruti de administratia financiara  (inclusiv cei 351 lei).

Acum, chestia asta are acoperire legala, deoarece legea spune ca ING trebuie sa platesca atunci cand are banii. Nu specifica in ce termen, deci nici faptul ca trebuie sa astepte. Dar: este posibil ca eu sa am deschise conturi in 5 banci diferite, iar ANAF nu are de unde sa stie in ce cont am eu bani. Drept urmare, ANAF trimite blocarea banilor catre toate bancile. Eu teoretic pot avea bani suficienti in fiecare din cele 5 conturi. Daca bancile platesc toate fara aprobarea mea, amenda se va plati de 5 ori. De aceea, exista o perioada de gratie, de obicei 15 zile, in care amendatul poate decide din ce cont sa plateasca. Suna apoi la acea banca, autorizeaza plata, primeste de la ANAF dovada inregistrarii platii si cu aceasta dovada deblocheaza banii din celelalte conturi.

ING nu a respectat aceasta procedura informala, si a platit direct, fara a se asigura ca eu nu platisem din alt cont. Repet, nu este ilegal, dar este o incalcare a unei proceduri informale care se asigura ca nici eu, nici banca si nici statul nu este pagubit.

Pana acum am strans deci asa:

• nerespectarea dreptului la informare al clientului (prin refuzul de a trimite hartia de la ANAF)
• clientul plateste procedurile interne gresite (plata penalitatilor pentru ca mi s-au blocat din vina bancii toate conturile, in loc sa se blocheze doar suma ceruta de ANAF)
• actiuni luate impotriva clientului, prin plata fara aprobare a sumei cerute de ANAF, desi exista posibilitatea de a amana acesta plata
• neinformarea clientului referitor la o situatie extrem de serioasa: blocarea tututor conturilor.

Vor mai veni si altele in posturile ce urmeaza

Nici nu-ncerca…repede te va învinge.

Încercați dvs., de exemplu, să-i explicați soacrei cum să aranjeze borcanele în cămară și a doua zi le veți găsi ca și cum ea le-ar fi pus acolo.

Sediul prostiei se află în cap. Dacă se află în altă parte se numește: hepatita, ulcer.

Acestea sunt boli. Bolile dau epidemii; împotriva epidemiilor se fac vaccinuri. De câte ori ați fost vaccinat în cap?

Dacă te dor picioarele, doctorii spun: are picioarele proaste; dacă te dor plămânii ei zic: are plămânii proști. Dar dacă debitezi prostii se spune: totuși are cap frumos.

Dar ce cap frumos răsare. E al meu ? Al meu e oare ? Dar al cui?

O clipă, aici nu e vorba de dubii. Prostul n-are dubii: are numai îngâmfare… și la ureche uite-o floare!

Împotriva prostiei nu exista note. Ce sa faci cu un prost? Să nu-l lași să meargă la școală? Să-l lași repetent? Ești prost? Unde vrei s-ajungă ?

Prostul nu râde. Se supără! Se simte … într-un fel; ceva îl deranjează - ceva ce n-are. Ce are el deranjează pe alții!

Împotriva prostiei nu există medicamente. Nu s-au inventat! Pe lume sunt tot mai puține genii. Noroc că prostia nu doare… Noroc bun!

Proști sunt peste tot: în sală, pe scenă. Pe unii îi vedeți, pe altii nu. Poate nici ei nu vă văd, dar v-aud: nu-s proști degeaba!

Împotriva prostiei nu exista legi. “Cetățeni nu furați”, “Cetățeni nu produceți pagube naționale”. Dar:”Cetățeni gândiți” nu scrie nicăieri.

Chiar așa? De ce-ar scrie? Prostia este o formă organizată de lene.

Majoritatea problemelor există pentru ca ne gândim noi la ele. Ce-mi pasă mie cum a aranjat soacra-mea borcanele !? Dar tot am să-i spun să nu creadă că-s prost!

Pe urmă, gata: mănânc bine, beau suficient, mă simt excelent. Pot să stau în maieu, în geam să mai vorbesc cu vecinii.

- Noroc vecine!

- Noroc vecine!

- …Ce mai fac copii?

- Merg la școală… și-ai tăi?

- Și-ai mei… Ai văzut filmele ?

- Le-am văzut…

- Ai citit ziarele ?

- Le-am citit…

- Ai văzut meciurile ?

- Le-am văzut…

- Hai sănătate vecine…

- Sănătate vecine…

Sotia catre programator:

• Du-te si tu pana la alimentara si ia un salam! ..aa, si, daca au oua, ia 10.
• Ok pisi, sigur ca da

Merge programatorul la alimentara:

• Buna ziua, aveti oua?
• Da
• Atunci dati-mi va rog 10 salamuri

Geek joke

The customer is not a moron. She is your wife.

David Ogilvy

Ca unul care se afla de cele mai multe ori in rolul sotului din povestea de mai sus, si in urma numeroaselor explicatii si exemple pe care a trebuit sa le dau pentru a reconcilia cele 2 tabere din citatele de mai sus, m-am decis sa incerc acest mic ghid folositor atat celor care formuleaza cerinte pentru programatori, cat si acestora din urma, care trebuie sa le inteleaga. Ma voi focusa mai mult pe programarea web, deoarece aici am mai multa experienta.

Clientul spune, programatorul trebuie sa inteleaga:

• buton = orice zona dreptunghiulara pe care se poate face click
• in cat timp fi gata XYZ daca primesti toate materialele maine? = vei primi o parte din materiale cel mai devreme saptamana viitoare, si va trebui sa te descurci in acelasi deadline pe care-l dai acum
• mentenanta = tot ce-i poate trece prin cap clientului legat de produsul realizat (nenumarate modificari, noi feature-uri, ajustari grafice, update de continut etc)
• bug-fixing = ceva ce trebuia facut inainte de lansarea produsului, si care se efectueaza gratis dupa acceptarea lui
• quality assurance = ceva care se face pentru haine si masini, nu pentru produse software
• nu merge softul = folosind browserul firefox, dupa ce a instalat 50 de extensii, clientul a incarcat o poza 7200×5400 si a scris un text foarte scurt pe una din paginile statice. Ca urmare, layout-ul pentru acea pagina s-a deformat si nu se mai vede decat scrolland
• poze pentru site = orice poza, avand orice dimensiune si rezolutie. De exemplu daca e nevoie de poze landscape 320×240, o poza cu dimensiunile 120×600 e candidatul perfect.
• specificatii = Un document Word care contine un singur rand: “un soft care sa creeze o comunitate virtuala”.

Programatorul spune, clientul trebuie sa inteleaga

• buton = tagul html <input type=”button” />

• va fi gata in Y zile = va fi gata in 2xY zile
• mentenanta = rezolvarea bug-urilor critice in minim 1 saptamana de la sesizarea lor
• bug-fixing = ceva ce se face intotdeauna dupa lansarea oficiala a produsului
• quality assurance = daca utilizatorul se comporta exact cum s-a gandit programatorul, programul va functiona
• softul se comporta normal = pe o instalare de firefox identica cu cea a programatorului, se scrie un text de minim 10 randuri, se salveaza (fara poza), apoi se prelucreaza imaginea in Adobe Photoshop in asa fel incat sa fie de rezolutia 314×203 si sa aiba un chenar negru, se editeaza pagina salvata mai devreme, se uploadeaza poza si apoi se salveaza pagina din nou.
• poze pentru site = poze la dimensiunea 343×267, cu chenar alb, toate cu extensia “jpg” scris cu litere mici
• specificatii = document in care este descris pe 3 pagini A4 cum ar trebui sa arate o pagina HTML de 10 randuri

Sper ca in urma acestor lamuriri, este clar ca nevasta programatorului ar fi trebuit sa fie mult mai clara:

if(alimentara->items(”salam”).count() > 0) {

sot->cumpara(”salam”, 1);

}

if( alimentara->items(”oua”).count() > 0) {

if( alimentara->items(”oua”).count() < 10 ) {

sot->cumpara(”oua”, alimentara->items(”oua”).count());

} else {

sot->cumpara(”oua”, 10);

}

}