La vile en rose

Dimineata a inceput excelent. In primul rand pentru ca a inceput tarziu :D. In al doilea rand, am luat un mic dejun cu o omleta excelenta le acoperisul haveli-uli unde soarele si decorul erau foarte relaxante. Ne-am bucurat de soare si de faptul ca, macar o vreme, nu mai trebuia sa stam cu ochii in 14.

Apoi am coborat putin la internet, unde unii au reusit sa conecteze de pe telefon, altii, mai norocosi (a se intelege moi), au intrat pe calculatorul haveliului. Doar aveam de terminat de scris ziua a doua pentru a treia oara (dimineata reusisem pe telefon pe telefon, dar inselatoare sunt uneori caile tehnologiei: am pierdut tot ).
Cand eram eu aproximativ pe la jumatate (a treia oara, ati retinut, da?), brusc, din mijlocul nicaieriului, curentul s-a stins. De unde se poate vedea foarte usor ca distanta de la noroc la nenoroc este o pana de curent.
Nu-i nimic, mi-am zis. A patra oara sigur va fi cea norocoasa.

Orasul roz

Abandonand ideea, am pornit usor spre oras. Tuktukistul luat nu prea rupea engleza, asa ca ne-a dus in loc de “city palace” la “city guesthouse”, fapt ce a declansat o suparare usor exagerata in anumite parti ale presei.
Cum stateam noi intrebandu-ne in ce directie s-o luam, Khalim a venit sa ne spuna ca ne duce el la city palace. Khalim e un tuktukist care vorbeste destul de bine engleza, pentru ca a luat cursuri de engleza. Ne-a spus ca ne duce si la Amber Fort, daca vrem. Intr-o prima faza, nu prea l-am bagat in seama, apoi ne-am gandit “de ce nu?”. Vazusem un fort undeva deasupra orasului si ne-am gandit ca urma sa avem o zi lunga (trenul nostru era la 3 si 15 dimineata urmatoare). Pretul propus era unul acceptabil (300 de rupii). L-am intrebat daca ne poate astepta sa terminam de vazut palatul si Jantar Mantar-ul si a parut extrem de bucuros sa o faca.

Palatul

City palace (intrare 300 de rupii, audioguide 80 de rupii fiecare) e un complex de cladiri foarte misto, in proprietatea maharajahului rajputului, care locuieste intr-o parte a complexului. Sunt lucruri chiar tari de vazut aici. Erau, de exemplu, expuse hainele lor traditonale (audoghidul avand si o descriere a ocaziilor cu care erau imbracate). Printre ele hainele unui maharajah din secolul 19 care dadea un nou inteles expresiei “larger than life” (avea peste 7 picioare si peste 240 de kile, 4 neveste, 25 de concubine si 125 de copii).
Arhitectura pune mare pret pe detalii, atat in exterior cat si in interior. Exteriorul foloseste foarte mult “sandstone” (o fi gresie?) de culoare rosie sau galbena.
Despre haine va mai spun ca turbanul era un accesoriu vestimetar foarte pretuit - daca luai turbanul cuiva era una din cele mai mari insulte. Sigur exista in limba lor o expresie de genul “turbanul face pe om”. Tot acolo am vazut ca au ceva ce se numeste paijama (cu a dupa p, nu e greseala) si care are rolul izmenelor noastre, adica se poarta iarna pe sub alte haine.
Dupa ce am terminat cu hainele, am intrat intr-un fel de atelier artistic unde puteai sa vezi cum lucreaza diversi artisti si chiar sa cumperi din productia lor. A fost foarte haios sa vad cum se fac kilimurile (ingenios de simplu mecanismul!). Totusi, ne-am hotarat sa nu luam covor chiar in momentul ala si am luat de la altcineva niste parfum de opiu (sper sa n-avem probleme la granita ) + un creion dermatograf.
In curtea urmatoare a palatului am vazut ce inseamna credinta adevarata: sultanul blablasinghalxulea isi facuse din niste jdemii se monezi de argint (topindu-le) 2 vase de cate 4000 si ceva de litri fiecare, cu care a carat apa sfanta din gange cand s-a dus in anglia la incoronarea regelui de-a fost incoronat la 1902 sau 1903. Cica sa nu bea apa spurcata. (!!!)
Neam mai plimbat ceva prin palat, am vazut curti frumoase, arme si sala tronului (am facut poze cu niste “domni” in uniforma  (”tips, tips, tips”) si am iesit.
Am intrat apoi la Jantar Mantar, o curte de observatii astronomice, fascinanta pentru partea geekish a cuplului nostru. Erau zeci de constructii care masurau ora, zodia, azimutul si altitudinea diverselor corpuri ceresti. Poti sa pierzi zile intregi pe acolo ca sa intelegi exact cum functioneaza fiecare.
Noi am pierdut doar vreo jumatate de ora.
Am iesit si l-am recuperat pe Khalim.

Fortul de chihlimbar

Intre timp ne lamurisem ca fortul pe care il vazisem noi era altul decat cel la care voia sa ne duca el, dar ca cele 2 erau foarte apropiate unul de altul.
Ne-am inteles ca ne asteapta sa le vizitam pe ambele, desi cel pe care il vazusem noi probabil s-ar fi inchis. Urma sa avem totusi o privire panoramica asupra jaipurului.
Fortul de chihlimbar (cica asa se traduce “amber fort”) este inafara jaipurului si am fost foarte incantati ca ne-am decis sa-l vedem. O constructie mughala de aparare destul de mare (cam cat curtea palatului de la mogosoaia), cu ziduri inalte si impresionante. Inafara se fort, pe dealurile din jur erau construite ziduri de aparare din bucati de piatra sub forma unor piscoturi imense. Piscot langa piscot langa piscot langa piscot, pe drept sau pe abrupt inconjurau fortul la distanta de vreo 200 de metri. M-am si intrebat ce naiba aparau zidurile alea prin zone atat de abrupte, ca doar n-o fi fost nimeni nebun sa atace pe acolo!!
Fortul fusese facut pentru a putea fi locuit de catre maharaja, asa ca era impartit in sectiunea pentru barbati si sectiunea pentru femei. Cu toata inclinatia catre functional, oamenii tot mai scapasera o decoratiune sau trei pe la o poarta, pe la un crenel, pe la cate o camera. Acolo mi-am redescoperit placerea de copil de a intra in orice mic intrand, camaruta, hol sau tunel. De altfel, senzatia de copil care exploreaza un castel m-a tinut cam toata vizita in fort.
La fortul de deasupra orasului din pacate am ajuns doar in spate (am luat-o pe drumul gresit se pare) si n-am mai vazut panorama.

The road [back] is long…

Ne-am intors la Khalim si am pornit-o inapoi spre jaipur. Ne-am oprit sa facem o poza unul palat in mijlocul unui lac, iar apoi am ajuns cumva intr-un loc plin de obiecte artizanale. Cred ca ala era raiul colectionarilor. Erau acolo statuete, picturi si mobila din cele mai variate. Ne-am plimbat printre ele vreo 15 minute, ne-am intretinut cu Lucky (”that’s my name. And so am I”) care ne-a intrebat “what’s romania famous for?”. Chiar asa, pentru ce? Noi am zis gimnastica si brancusi. Voi ce-ati fi raspuns?
Dupa ce am plecat de la Lucky (cu care chiar ne-am simtit bine, ca nu a incercat sa ne bage nimic pe gat) Khalim ne-a mai dus pe la un magazin de matasuri, pashminuri si kashmiruri, dar deja ni se cam luase. Nu voiam sa cumparam abaolut nimic. Din fericire a inteles si am skipuit magazinul de bijuterii. Am fost in schimb la templul lui. Palatul lui secret. Asta era um templul unui zeu de care eu nu mai auzisem, foarte aurit si colorat in interior. A fost chiar misto experienta, desi probabil ca intr-o alta tara si alt context as fi suras in coltul gurii si as fi gandit “ce kitsch ordinar!”.
Dupa templu, am plecat sa ne luam bagajele de la baba haveli, unde proprietarul (am apucat sa va spun ca era foarte de treaba?) ne-a rugat sa comentam in guest book si sa il contactam daca ne poate ajuta cu ceva, orice. Ne putea ajuta cu o cazare in bikaner, am spus noi. Si omul a pus mana pe telefon si a sunat undeva in bikaner. Ne-a zis ca nu are cazare dar sa mergem noi la harasar haveli si cineva ne va ajuta. Am multumit frumos si am promis ca recomandam baba haveli. Mergeti, oameni buni, ieftin si misto, chiar daca departe de old city.
Acestea fiind spuse, am plecat spre gara, unde ne-am petrecut urmatoarele 6 ore jucand 20 questions, spanzuratoarea, si alte jocuri pentru varsta noastra.

Si vazand ca s-au ivit zorile, seherezada pleca sfioasa ochii…