Orasul albastru. Aka jodhpur. Aka destinatia noastra cu numarul 5.
Cele 5 ore de mers cu trenul nu au fost deloc prea scurte, asa ca ne-am dat jos din tren la prima gara din oras (aia pe care-o vazusem pe harta de la booking). Excelenta alegere, dupa plecarea trenului eram exact in mijlocul nicaieriului, la ora 11 noaptea!
Dar daca te poti baza pe ceva in garile din indiA, te poti baza pe haita da ricsari care ravnesc la rupiile tale.
Exista insa niste chestii total neasteptate: ricsarii astia nu stiu sa citeasca (la inceput am crezut ca nu stiu sa citeasca in engleza, dar pare ca unii nu-si citesc nici limba materna) si, oarecum legat dar pentru mine mult mai surprinzator, habar n-au sa se uite pe o harta. Iar adresele, rareori au strada SI numar. Sistemul lor se bazeaza pe intersectii si vecinatati (de genul “hotel novotel, pe langa sala palatului”).
Bun, din gara asta in care ajunsesem mai devreme, am reusit sa ne tocmim cu un ricsar din asta sa ne duca la hotelul nost. Omul a mai luat pe cineva langa el, ca noi insistasem ca nu mergem decat cu cineva care stie unde-i hotelul. Precautii inutile: tot n-au stiut unde-i hotelul, ne-au plimbat aiurea si ne-au cerut cat au vrut ei initial pe drum cand in sfarsit am ajuns.
Ajungand la hotel la 11 noaptea, am primit cea mai naspa camera: langa receptie (unde era o sonerie din aia de la hotelurile vechi din filme pe care o pocneai daca voiai sa vina cineva), iar dusul nu avea apa calda (decat la robinet - care era separat, ca la englezi).
Ne-a imbunat patronul cu mic dejun gratis si cu laundry service (pornisem cu cate 3 tricouri fiecare si spalatul de mana nu e chiar fun). In plus pe acoperisul hotelului se vedea superb fortul asa ca am adormit mutumiti.
A doua zi am pornit prin sardar bazar - un bazar foarte colorat cu mirodenii si matasuri si pasminuri si sculpturi si cu localnici care se tocmeau si cu femei care duceau niste saci imensi pe cap.
Ne-am plimbat pe acolo vreo ora, si am mai fi stat, dar voiam sa vedem si fortul.
Am luat-o pe jos si destul de pieptis spre fort, printre casele albastre (cica le vopsesc asa sa alunge tantarii - n-am remarcat sa aiba vreun efect). Mergand noi asa, spre fort, la un moment dat ne-am trezit in fata la yogi’s, total neprogramat si neasteptat. Yogi’s era o recomandarea de cazare in jodhpur obtinuta de carmen pe facebook. Doar ca noi rezervasem pe booking si nu puteam anula.
Acolo am avut primul soc al preturilor: yogi’s asta arata decent, in orice caz cel putin la fel de bine ca locurile unde am stat noi, si costa de vreo 3 ori mai putin: 600 de rupii pe noapte. Noi plateam intre 1000 (cel mai cel mai ieftin) si 3000.
Am si mancat excelent pe rooftop la ei niste mancare veg (nu au decat din asta) chiar sub zidurile fortului, cu o priveliste de pus in vedere (aka ilustrata), printre o gramada de europeni chill si am platit aproximativ 5 euro impreuna. Multumim Minoo!
Fortul din udaipur.
E un fort. Asemanator cu celelalte forturi pe care le vazusem. Cu zidurile din piscoturi. Cu curte pentru femei si curte pentru barbati. Cu arme si costume. Cu decoratiuni indiene de care mai vazusem.
Dar si lucruri noi si interesante: portile erau facute “dupa colt” ca sa nu-si poata lua elefantii-berbec prea mult avant; tot pentru elefanti pe poarta erau niste tepi din fier, dar toti mai sus de 2 metri (de ce n-or fi pus si mai jos? Nu din economie - sunt convins); am mai vazut un grup de 5 cantareti care performau in mai putin de 2 metri patrati; si am mai vazut si un traseu misto de tiroliene de pe zidurile fortului, dar ne-a fost foame si nu ne-am dat.
Dupa fort ne-am mai plimbat oleaca prin bazar, am anulat avionul catre udaipur si, inapoi la hotel, am facut dus cu galeata si cana (procedeu foarte practic atunci cand ai un robinet de apa ca gheata si un altul de apa oparita).
Si cam atat fu jodhpurul - ca m-am lungit destul…

… si a venit si dimineata, cand trebuia sa luam autobuzul spre jaisalmer. Autobuzul era “not good, but decent”, asa ni se spusese. In realitate, era ca un tren personal de acum vreo 10 ani. Peste tor pe aici se merge cu geamurile deschise, ceea ce declanseaza chestia aia specific romaneasca numita “curent”. Adaugati aici si faptul ca mergeam prin desert la 5 dimineata si tabloul e complet: un frig atat de nervos incat ne-am bagat amandoi in sacii de dormit. In care am dormit toate cele 8 ore ale drumului.
Jaisalmer e un fort locuit de vreo 3000 de oameni si, daca reusesti sa faci abstractie de tarabele pentru turisti, e foarte usor sa ti-l imaginezi cum arata acum 300 de ani.
Zidurile si casele sunt mai bime pastrate decat la sighisoara, de exemplu, dar asta e un lucru pe cale sa se “corecteze”: de cand a devenit destinatie turistica, consumul de apa s-a inzecit, apa care se infiltreaza in fundatie. Drept rezultat, fortul se afunda in nisip cu cativa centimetri pe an.
Noi ne-am cazat in afara fortului.
Sunt Multi turisti in jaisalmer si marea majoritate a localnicilor din asta traiesc :), asa ca uneori te poti simti un pic presat (dar nu numai in jaisalmer, ci in majoritatea locurilor ne-am simtit cash-cows).
In timp ce cautam un atm am intrat in vorba cu un baiat, care ne-a povestit destul de multe despre sistemul lor de caste (faptul ca el va trebui sa se insoare cu cine decid parintii lui), despre fort, despre locul in care lucreaza el care da 70% din incasari pentru educarea copiilor saraci, precum si despre faptul ca vacile de pe acolo nu sunt agresive. Doar ca uneori, vazand turistii cu “such bright, nice faces - they want to make love with them”. Tot el, afland de la carmen ca e foarte speriata de soareci a fost total surprins: “but why? They are not lions or tigers!”. End of argument
Ne-am plimbat prin bazar, unde mie mi-au placut mult chestiile din piele (ne-am si luat cate una), am stat muuult la o terasa “cu vedere”, iar pe seara am fost la un masaj ayurvedic. Cred ca masajul nu e chiar chestia mea pt ca, desi baiatul care mi l-a facut parea chiar priceput, nu e o chestie pe care sa zic ca as astepta-o cu nerabdare. Anyway, in seara aia a fost si destul de frig si masajul asta este aproape complet dezbracat asa incat chiar am avut un inceput de raceala, care m-a tinut vreo 2 zile.
A doua zi ne-am plimbat mare parte din timp cu rucsacii in spate prin fort si prin bazar, am stat la o terasa dragut amenajata dar cu mancare nespectaculoasa si apoi am luat trenul spre jodhpur. Sleeper class. Si unde nu sunt nici lei si nici tigri, deci nici un motiv pentru carmen sa stea cu picioarele la mine in brate tot drumul.

Trenul de noapte s-a dovedit a fi absolut decent. Am avut AC3 (clasa a 3-a cu aer conditionat) si chiar am dormit destul de bine.
Urma sa avem cea mai complicata zi: nu aveam cazare in bikaner pentru ca urma sa luam trenul spre jaisalmer. Tot Tren de noapte. Singura problema era ca nu gasisem tren pe net, deloc. Si pe aici prin tara biletele la tren se iau dinainte cu cateva zile. Noi urma sa petrecem un Craciun romantic in sleeper class sau la cine stie ce hotel gaseam.
In gara, holband ochii la mersu trenurilor, vedem ca intr-adevar exista tren de la bikaner la jaisalmer si mergem sa vedem care-i treaba cu biletele. Intre timp, ceata de hawkeri (asa le zice alora care se reped ca vulturii pe tine cand te dai jos din tren) incepuse sa ne sacaie. Pana sa ne dezmeticim bine, unul dintre ei ne-a varat sub nas o carte de vizita jegoasa si rapanoasa si ca vai de ea la harasar haveli. Sa nu ne vina sa credem: harasar haveli era numele locului unde sunase cu o seara inainte domnul cel misto (mergeti, e bine si ieftin, chiar daca departe de centru!) din jaipur.
Ne-am suit repede in tuktuk si am plecat spre harasar. Harasar e un loc asemanator cu baba haveli din jaipur, ceea ce ni se parea foarte bine.
Ne-am luat camera in primire si am mancat pe terasa, la soare, unde am si lenevit, din plin. Lucrurile incepeau sa arate bine
Dupa un dus scurt (apa calda era de la un boiler cam micut) am plecat spre cel mai apropiat dintre obiectivele turistice, fortul …
Fortul are particularitatea ca nu e construit pe deal, si, cf cu ce scrie pe acolo este unul din cele mai bine pastrate de acest fel. La inceput, ni s-a parut ca seamana destul de tare cu amber fort-ul din jaipur, dar in scurt timp am observat si diferentele. Pe langa obisnuitele curti pentru barbati si femei, cu zidurile gaurite asa incat femeile sa poata trage cu ochiul, fortul asta are gradini, cateva camere pictate in totalitate, o camera cu vitralii si oglinzi precum si o camera cu diverse obiecte ale maharajahilor. Cea mai haioasa a fost o lingura cu un fel de capac gaurit, special facuta sa nu murdareasca mustata perfecta a unui raja din asta.:-/
Dupa fort, ne-am intors la hotel, unde unul din cei din staff ne-a intrebat daca nu vrem sa ii ajutam sa decoreze haveliul de Craciun (care era chiar in noaptea aia). Iar noi bineinteles ca am vrut - ce ne puteam dori mai mult?
Cand decoratiunile au atins perfectiunea, am plecat si noi spre orasul vechi. Se facuse deja seara, asa ca am vazut pe intuneric vreo cateva haveliuri vechi si ornamentate frumos in exterior. Un haveli din asta vechi e facut hotel, asa ca l-am putut vedea si din interior. Adevarul e ca luxul prinde bine pe stilul lor :).
Am plecat mai departe sa vedem si un templu jainist. Pe drum am avut curajul sa ma opresc pe strada sa gust niste ardei iute. Cum nu mi s-a parut cel mai foarte nesimtit de ingrozitor de iute, domnul mi-a adus niste praf dinauntru. Deci da. Sau, pentru fanii robotzi, “Ataaaat”. 20 de rupii.
Am incercat dup-aia si niste red pepper, dar nu mai aveam marunt, asa ca am plecat zicandu-le ca nu mai am bani. Cred ca i-am impresionat cumva (desi ne intelegeam mai mult prin semne) ca mi-au dat 100 de grame gratis. namaste!
Templul a fost o experienta neasteptata. In primul rand, preotul era un “dude” de vreo treij de ani, in chiloti, care parea “on mushrooms” (da, stiu ca pe acilea macul si hashul sunt la putere). In al doilea rand interiorul. Intrarea ca intrarea: miniaturi, ceva aurit, lumina - the usual. Dar in spatele altarului sunt o gramada de idoli - care de care mai infricosatori, nu la modul voit, ci cumva in combinatie cu lipsa de lumina, ingramadeala lor si mirosul din templu.
Am ars niste poze, ca niste adevarati turisti ce suntem, si ne-am carat.
La hotel am baut 2 beri (naspa si scumpe), am stat umpic pe net si ne-am bagat la culcare, ca de dimineata urma sa luam autobuzul catre jaisalmer (ne rezolvasera cei de la hotel).
Doar ca bikaner e la marginea desertului si in camera noastra era un frig de intepeneam. La un moment dat m-am ridicat sa ma duc la receptie sa ii rog sa faca ceva. Cat m-am ridicat a bipait si sms-ul. Vecinul de desupra tocmai ce-mi spunea ca dintr-un cablu de acasa iese fum. Da-i si suna, si alearga la receptie ca era al naibii de frig si suna si nu raspunde si suna la alex si BANGG!!!
Tocmai ce am trecut prin 6metri patrati de geam in timp ce ma uitam la telefon. Unii dintre voi stiu ca sunt experimentat in astfel de ispravi. Din fericire, in afara de cateva zgarieturi nu am nimic.
Cu toate astea, am reusit sa rezolv si problema de acasa si sa obtin inca 2 invelitoare.
Si cam pe vremea asta, undeva mai la vest un pic, acum vreo 2011 ani, o stea se ridica…

Dimineata a inceput excelent. In primul rand pentru ca a inceput tarziu :D. In al doilea rand, am luat un mic dejun cu o omleta excelenta le acoperisul haveli-uli unde soarele si decorul erau foarte relaxante. Ne-am bucurat de soare si de faptul ca, macar o vreme, nu mai trebuia sa stam cu ochii in 14.

Apoi am coborat putin la internet, unde unii au reusit sa conecteze de pe telefon, altii, mai norocosi (a se intelege moi), au intrat pe calculatorul haveliului. Doar aveam de terminat de scris ziua a doua pentru a treia oara (dimineata reusisem pe telefon pe telefon, dar inselatoare sunt uneori caile tehnologiei: am pierdut tot ).
Cand eram eu aproximativ pe la jumatate (a treia oara, ati retinut, da?), brusc, din mijlocul nicaieriului, curentul s-a stins. De unde se poate vedea foarte usor ca distanta de la noroc la nenoroc este o pana de curent.
Nu-i nimic, mi-am zis. A patra oara sigur va fi cea norocoasa.

Orasul roz

Abandonand ideea, am pornit usor spre oras. Tuktukistul luat nu prea rupea engleza, asa ca ne-a dus in loc de “city palace” la “city guesthouse”, fapt ce a declansat o suparare usor exagerata in anumite parti ale presei.
Cum stateam noi intrebandu-ne in ce directie s-o luam, Khalim a venit sa ne spuna ca ne duce el la city palace. Khalim e un tuktukist care vorbeste destul de bine engleza, pentru ca a luat cursuri de engleza. Ne-a spus ca ne duce si la Amber Fort, daca vrem. Intr-o prima faza, nu prea l-am bagat in seama, apoi ne-am gandit “de ce nu?”. Vazusem un fort undeva deasupra orasului si ne-am gandit ca urma sa avem o zi lunga (trenul nostru era la 3 si 15 dimineata urmatoare). Pretul propus era unul acceptabil (300 de rupii). L-am intrebat daca ne poate astepta sa terminam de vazut palatul si Jantar Mantar-ul si a parut extrem de bucuros sa o faca.

Palatul

City palace (intrare 300 de rupii, audioguide 80 de rupii fiecare) e un complex de cladiri foarte misto, in proprietatea maharajahului rajputului, care locuieste intr-o parte a complexului. Sunt lucruri chiar tari de vazut aici. Erau, de exemplu, expuse hainele lor traditonale (audoghidul avand si o descriere a ocaziilor cu care erau imbracate). Printre ele hainele unui maharajah din secolul 19 care dadea un nou inteles expresiei “larger than life” (avea peste 7 picioare si peste 240 de kile, 4 neveste, 25 de concubine si 125 de copii).
Arhitectura pune mare pret pe detalii, atat in exterior cat si in interior. Exteriorul foloseste foarte mult “sandstone” (o fi gresie?) de culoare rosie sau galbena.
Despre haine va mai spun ca turbanul era un accesoriu vestimetar foarte pretuit - daca luai turbanul cuiva era una din cele mai mari insulte. Sigur exista in limba lor o expresie de genul “turbanul face pe om”. Tot acolo am vazut ca au ceva ce se numeste paijama (cu a dupa p, nu e greseala) si care are rolul izmenelor noastre, adica se poarta iarna pe sub alte haine.
Dupa ce am terminat cu hainele, am intrat intr-un fel de atelier artistic unde puteai sa vezi cum lucreaza diversi artisti si chiar sa cumperi din productia lor. A fost foarte haios sa vad cum se fac kilimurile (ingenios de simplu mecanismul!). Totusi, ne-am hotarat sa nu luam covor chiar in momentul ala si am luat de la altcineva niste parfum de opiu (sper sa n-avem probleme la granita ) + un creion dermatograf.
In curtea urmatoare a palatului am vazut ce inseamna credinta adevarata: sultanul blablasinghalxulea isi facuse din niste jdemii se monezi de argint (topindu-le) 2 vase de cate 4000 si ceva de litri fiecare, cu care a carat apa sfanta din gange cand s-a dus in anglia la incoronarea regelui de-a fost incoronat la 1902 sau 1903. Cica sa nu bea apa spurcata. (!!!)
Neam mai plimbat ceva prin palat, am vazut curti frumoase, arme si sala tronului (am facut poze cu niste “domni” in uniforma  (”tips, tips, tips”) si am iesit.
Am intrat apoi la Jantar Mantar, o curte de observatii astronomice, fascinanta pentru partea geekish a cuplului nostru. Erau zeci de constructii care masurau ora, zodia, azimutul si altitudinea diverselor corpuri ceresti. Poti sa pierzi zile intregi pe acolo ca sa intelegi exact cum functioneaza fiecare.
Noi am pierdut doar vreo jumatate de ora.
Am iesit si l-am recuperat pe Khalim.

Fortul de chihlimbar

Intre timp ne lamurisem ca fortul pe care il vazisem noi era altul decat cel la care voia sa ne duca el, dar ca cele 2 erau foarte apropiate unul de altul.
Ne-am inteles ca ne asteapta sa le vizitam pe ambele, desi cel pe care il vazusem noi probabil s-ar fi inchis. Urma sa avem totusi o privire panoramica asupra jaipurului.
Fortul de chihlimbar (cica asa se traduce “amber fort”) este inafara jaipurului si am fost foarte incantati ca ne-am decis sa-l vedem. O constructie mughala de aparare destul de mare (cam cat curtea palatului de la mogosoaia), cu ziduri inalte si impresionante. Inafara se fort, pe dealurile din jur erau construite ziduri de aparare din bucati de piatra sub forma unor piscoturi imense. Piscot langa piscot langa piscot langa piscot, pe drept sau pe abrupt inconjurau fortul la distanta de vreo 200 de metri. M-am si intrebat ce naiba aparau zidurile alea prin zone atat de abrupte, ca doar n-o fi fost nimeni nebun sa atace pe acolo!!
Fortul fusese facut pentru a putea fi locuit de catre maharaja, asa ca era impartit in sectiunea pentru barbati si sectiunea pentru femei. Cu toata inclinatia catre functional, oamenii tot mai scapasera o decoratiune sau trei pe la o poarta, pe la un crenel, pe la cate o camera. Acolo mi-am redescoperit placerea de copil de a intra in orice mic intrand, camaruta, hol sau tunel. De altfel, senzatia de copil care exploreaza un castel m-a tinut cam toata vizita in fort.
La fortul de deasupra orasului din pacate am ajuns doar in spate (am luat-o pe drumul gresit se pare) si n-am mai vazut panorama.

The road [back] is long…

Ne-am intors la Khalim si am pornit-o inapoi spre jaipur. Ne-am oprit sa facem o poza unul palat in mijlocul unui lac, iar apoi am ajuns cumva intr-un loc plin de obiecte artizanale. Cred ca ala era raiul colectionarilor. Erau acolo statuete, picturi si mobila din cele mai variate. Ne-am plimbat printre ele vreo 15 minute, ne-am intretinut cu Lucky (”that’s my name. And so am I”) care ne-a intrebat “what’s romania famous for?”. Chiar asa, pentru ce? Noi am zis gimnastica si brancusi. Voi ce-ati fi raspuns?
Dupa ce am plecat de la Lucky (cu care chiar ne-am simtit bine, ca nu a incercat sa ne bage nimic pe gat) Khalim ne-a mai dus pe la un magazin de matasuri, pashminuri si kashmiruri, dar deja ni se cam luase. Nu voiam sa cumparam abaolut nimic. Din fericire a inteles si am skipuit magazinul de bijuterii. Am fost in schimb la templul lui. Palatul lui secret. Asta era um templul unui zeu de care eu nu mai auzisem, foarte aurit si colorat in interior. A fost chiar misto experienta, desi probabil ca intr-o alta tara si alt context as fi suras in coltul gurii si as fi gandit “ce kitsch ordinar!”.
Dupa templu, am plecat sa ne luam bagajele de la baba haveli, unde proprietarul (am apucat sa va spun ca era foarte de treaba?) ne-a rugat sa comentam in guest book si sa il contactam daca ne poate ajuta cu ceva, orice. Ne putea ajuta cu o cazare in bikaner, am spus noi. Si omul a pus mana pe telefon si a sunat undeva in bikaner. Ne-a zis ca nu are cazare dar sa mergem noi la harasar haveli si cineva ne va ajuta. Am multumit frumos si am promis ca recomandam baba haveli. Mergeti, oameni buni, ieftin si misto, chiar daca departe de old city.
Acestea fiind spuse, am plecat spre gara, unde ne-am petrecut urmatoarele 6 ore jucand 20 questions, spanzuratoarea, si alte jocuri pentru varsta noastra.

Si vazand ca s-au ivit zorile, seherezada pleca sfioasa ochii…

The Delhi Incident

Si venit momentul sa sune ceasul sa plecam din delhi catre jaipur. Trenul era de la 6, deci aveam doar sa ne trezim la timp, sa platim si sa ajungem la tren, ca era la o aruncatura de bat de noi. De cu seara intrebasem cat urma sa ne coste si eroarea umana de calcul era in limite rezonabile (4600 de rupii in loc de 4300).
Ne-am trezit un pic mai devreme, asteptandu-ne sa ne certam un pic cu cei de la hotel. Cand colo, ce sa vezi? Desi prima data calculul a ajuns tot la 4600, cand l-am rugat sa detalieze a realizat ca 15,15% taxa de lux (asta-i taxa pe care o platesti ca stai la hotel, orice hotel) se calculeaza la fel ca in romania. Adica am ajuns la cei 4300 calculati de mine. Totul in sub 5 minute, ceea ce a fost remarcabil.

Prima grija fiind rezolvata, am trecut la pasul 2: imbarcarea. Am ajuns la gara cu foaia de la cleatrip printata in mana. Imediat ne-a preluat un domn care ne-a spus ca mergem in directia gresita, si trebuie sa mergem spre intrarea de turisti. La intrarea de turisti, prima problema: trenul nostru nu era afisat. Erau alte trenuri, dar al nostru nema. Intre timp vine un alt domn la noi, care ne spune ca biletele noastre au 2 probleme: in primul rand trenul nostru a fost anulat si in al doilea rand biletele nu a fost validate la tourist office. Ar trebui sa luam cat mai repede un taxi si sa le validam, ca e un alt tren care merge in aceeasi directie peste 10 minute. La in moment dat prin povestea asta, ceva a sunat gresit. N-as sti sa spun ce, poate si faptul ca cei doi care ne-au abordat erau in civil, nu stiu.
Plus ca luarea taxiului insemna ca pierdeam sigur trenul. Asa ca ne-am hotarat sa mergem pe peron. Acolo evident ca trenul nostru aparea la peronul 4. Ne-am decis sa ne urcam in tren fara bilet validat si sa ne descurcam. Deja eram f enervati ca cei doi voisera sa ne faca sa pierdem trenul. Evident si a doua “problema” s-a dovedit falsa. Biletele nostre luate de pe cleartrip erau confirmate si nu ne trebuia decat pasaportul.

Jaipur

Trenul lor a fost o surpriza placuta. Relativ curat (dar totusi sub standardele din romania) am primit cate o sticla de apa imbuteliata, un tea package, precum si o masa asemanatoare cu ce primesti in avion. Am ajuns la jaipur chiar la timp (ceea era ceva neasteptat - cu 1 zi inainte trenurile aveau intarzieri de cate 6 ore). Prima impresie din jaipur a fost ca totul e ceva mai curat si ceva mai putina aglomeratie. Parca era mai respirabil.
Surpriza placuta a fost si cazarea. Un haveli care chiar arata bine, camera relativ curata si o gazda foarte prietenoasa. Temerile nostre (era cea mai ieftina cazare bookuita) s-au dovedit nefondate. Singurul dezavantaj a fost ca eram destul de departe de orasul vechi. Dar problema am resolvat-o usor cu un tuktuk.
Orasul vechi din jaipur are toate cladirile vopsite in rosu, finca un maharajah a vrut sa umble cu cioara vopsita si sa lase impresia ca a construit orasul din materiale de mai buna calitate. De la culoarea asta ii vine numele de “pink city “.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa cautam un reataurant recomandat de cartea noastra sa mancam. Il cheama Niro’s si are o mancare excelenta, desi cam iute pentru carmen. E drept ca si nota a fost un pic piperata pentru standardele indiene: vreo 1400 de rupii, adica 20 euro.
Apoi am plecat la picior prin orasul vechi pana am ajuns la Hawa Mahal (palatul vanturilor) - prima cladire care mi s-a parut cu adevarat ceva care sa merite drumul pana in India. Hawa Mahal a fost construit de maharajahul Rajputului ca sa permita femeilor de la curtea lui sa se uite la piata principala a orasului. Cum pe vremea aia femeile trebuia sa nu poata fi vazute, costructia este facuta in asa fel incat cine era inauntru sa poata vedea afara, dar sa nu poata fi vazut (se statea in spatele unui fel de grilaj sculptat in gresie). Grilajul asta avea 2 functiuni: cea descrisa mai sus si aceea de a lasa vantul sa circule ca sa fie racoare in caldurile din vara. De unde si numele. Am terminat de vizitat pe la 5 si nu am mai reusit sa intram si la palatul principal ca era prea tarziu.
Ne-am mai plimbat oleaca prin oras, dupa care am luat-o spre hotel unde am cazut secerati in pat si am dormit pana la 11 noaptea. Apoi eu am incercat sa mai scriu putin la ziua anterioara, fara vreun succes deosebit.
Si-am incalecat pe-o sa si si se duse si ziua 3 asa.

A doua zi a inceput prost: m-am trezit la 4 dimineata si nu am mai adormit neam. Pe la 8 m-am resemnat cu gandul, iar pe la 9 (cand mi s-a facut in sfarsit  somn) am trezit si mediaplannerita sa luam micul dejun. Buna ei dispozitie a fost oarecum iritanta la inceput (eu resimtind lipsa de somn), dar dupa ce am ajuns pe acoprisul hotelului si ne-am hlizit la cum se tundeau oamenii in strada m-am mai luminat si eu. Miocul dejun a fost nespectaculos, iar din ceai + cafea nu am indraznit sa bem: parea ca ibricele si canile se spala de 1 ianuarie in fiecare an.Dupa o mica tura de contabilizat likeuri si commenturi am pornit spre old delhi hotarati sa vedem fortul cel rosb (Lal Quila), moscheea cea mai mare din India (Jama Masjid) si vreo 2 bazaruri. Fix a 17a persoana care ne-a abordat (in paranteza fie spus, cam 80 la suta din oameni intorc capul dupa noi pe strada - nu ca in bucuresti numai dupa carmen) a reusit sa ne convinga sa merem la tourist office. Ne-a oprit chiar si un tuk-tuk (o cascaraveta pe 3 roti cu motor in 2 timpi de care-i plin pe aici) pentru care urma sa platim 10 rupii.

M-am indragostit pe loc de traficul din Delhi. Lumea se intelege din priviri, claxonul inseamna, dupa caz, “vreauq sa ma bag”, “franez brusc”, “vin cu viteza” sau “howdy!”. Semnalizarea se face cu mana chiar si la masini iar la semafor lumina rosie semnifica “ultima sansa sa treci”. Trecerile de pietoni sunt puse la deruta totala, nu au absolut nici o semnificatie in tara asta.

In sfarsit, am ajuns la “tourist office”, o darapanatura care ne-a semipus in garda de ceea ce urma. Ne-a preluat un domn care ai fi putut jura ca e din cei care asteapta afara la aeroportul baneasa si care ne-a vorbit intr-o engleza chiar inteligibila. Ne-a urat bun venit si am inceput sa punem india la cale, dupa ce ne-a spus ca rezolva el cu tuk-tukistul (nu avusese sa ne dea rest de la 100 de rupii). Dupa vreo cateva minute in care am discutat planul nostru, a intrat la noi in camera un baiat (european parea, sigur turist) care ne-a spus sa nu avem incredere in domnul cu care vorbeam, ca o sa ne tepuiasca.

Discutia a pirdut din calitate repejor, iar noi ne-am extras frumos frums din tourist office, fara sa dam vreun ban si fara sa ne bagam datele de login la booking.com pe calculatorul domnului “ca sa verificam rezervarile”.

Dupa aventura asta, ne-am hotarat ca nimic nu ne mai abate de la planul nostru. Am mers cu metroul la Chandni Chowk si am luat-o usurel pe strazi spre Lal Quila. Am remarcat ca nu numai zona in care stateam noi este extrem de aglomerata ci si in aproape toate celelalte.

To be continued

p.s.

Postez acest post (sic) neterminat, pentru ca de 3 ori am inceput sa-l scriu si de fiecare data am pierdut continutul. Pot sa spun ca cea de-a doua zi a fost cu totul ceva mai buna decat prima. Trend care s-a pastrat si ulterior.

Voi posta cand voi avea mai mult timp de net la dispozitie

Hare Krishna

Dupa cum stiati cu totii, nu sunt un om prea vorbaret (desi anumite persoane, nu spui care spun ca dimpotriva). In ciuda acestui fapt m-am hotarat sa va delectez cu placerile (sau dimpotriva) noastre turistice pe plaiurile hindice.
De inceput, a inceput relativ bine, n-am uitat nimic important acasa, n-am pierdut avionul, nu ni s-a facut niciunuia rau si am ajuns cu bine la hotel.
Sigur, la fiecare din afirmatiile de mai sus exista anumite nuante. Sa le luam pe rand
1. “N-am uitat nimic important acasa.” Unii ar considera important adaptorul de priza de la british la european. Dar cand stii de la Bozo ca, de fapt gaura de sus e pentru masa si ca deschide celelalte 2 gaurele pentru stecherul normal, e simplu: bagi un pix in gaura de sus si apoi infigi stecherul in cele 2 ramase.
2. “Nu am pierdut avionul.” In schimb, am asteptat 2 ore in plus (pe lang a cele 5:30 planificate) in Kiev legatura cu new delhi. Dupa care am aflat ca avem o pauza mica la Baku. Toate astea ne-au facut sa plecam de-acasa la 8 dimineata si sa ajungem la delhi la 8 dimineata. Urmatoare. Diferenta de fus orar e de 3 ore si jumatate (meri figura dupa cum ar zice un anglo-ardelean mai neaos).
3 “Nu ni s-a facut niciunuia rau”. Nici de la mancare nici de la calatorie. Dar am fost foarte aproape sa ni se faca la vederea unor case din cartierul in care e hotelul. Adevarul e simplu: cuvintele nu te pregatesc suficient. Toata lumea iti spune de jeg. Si crezi ca esti pregatit. Eu n-am fost. Slava lui Budha, asternuturile si baia sunt curate.
Saga gasirii unui restaurant a durat aproape 2 ore, dar mancarea excelenta. Am platit impreuna 4 euro
4. “Am ajuns cu bine la hotel”. Cu exceptia zonei (vezi pct 3) si a faptului ca in mod optimist intelegem cam jumatate din ce spun bastinosii, chiar a fost ok.

Peripetii aditionale au fost la metrou. Prima a fost casiera care s-a prins ca nu stim dcat costa biletele si in loc de 30 de rupii am platit 100. Ea sa fie sanatoasa.
A doua a fost la intoarcerea de la india gate+kahn market cand oameni efectiv se calcau si ne calcau in picioare ca sa prinda locuri pe scaune.
A treia fost la schimbarea metroului cand simtul meu de observatie a fost ingenunchiat de o tanti care mi-a spus ca m-am urcat in vagonul de femei. Nu ne spusede nimeni ca exists asa ceva, dar eu nu realizasem ca sunt singura prezenta masculina intr-o mare de femei.
Pattile misto de pana acum sunt in primul rand faptul ca am trecut cu zambetul pe buze de toate potentialele chestio enervante, ca suntem bucurosi sa fim aici si de-abia asteptam sa vedem chestiile misto. Azi am vazut india gate si connaught placa si eu umul n-am fost prea impresionat.

Ca patron de firma ce ma aflu, stiu ca lucrurile nu merg intotdeauna perfect, angajatii mai fac erori in orice domeniu de activitate. Dar in unele momente e vorba de rea-vointa, de a-l pacali pe celalalt intentionat.

In episodul de azi, e randul ING Bank. O banca super geniala, transparenta, rapida si eficienta. De aia m-am hotarat sa lucrez cu ei. Si creditul meu cel ipotecar, si conturile firmei, si conturile de salarii ale angajatilor.

Deci dupa cum ziceam, o banca super geniala. Pana acum cateva luni, cand vine ziua platii ratei la locuinta Buun. Acum, eu am notificare de plata prin SMS. Trece ziua platii ratei, iar eu, absolut intamplator, imi dau seama ca n-am primit sms-ul.

Sun la banca. Mi se spune ca am bani in cont, dar figurez cu restanta. Nu mi s-au extras din cont pentru ca erau conturile blocate. Sun la MyLine, unde am o conversatie halucinanta, in care mi se spune ca:

1. banii au fost opriti in urma unei cereri de poprire de la ANAF, in valoare de 1913 lei
2. nu mi se poate trimite pe mail documentul de la administratia finaciara, pentru ca e confidential (desi ma identificasera inainte ca fiind clientul caruia i se oprisera banii). Am intrebat daca exista o persoana (sef) sau vreo directiva su vreo procedura interna care nu le permite sa-mi trimita documentul. Mi s-a raspuns ca nu exista, dar nu-mi pot trimite. Pot in schimb sa fac o sesizare la care mi se va raspunde in 15 zile lucratoare
3. nu exista o explicatie prin care, desi existau bani in cont, nu au fost blocati doar banii ceruti de administratia financiara, ci au fost blocate toate conturile.
4. Ei nu sunt obligati sa ma anunte ca mi-au fost blocate conturile, si nici ca rata nu a fost platita la timp.
5. Ca va trebui sa platesc penalitati de intarziere pentru rata la casa neplatita

Eu, incerc sa priotitizez lucrurile, si spun asa:

1. va rog blocati doar suma ceruta de administratia financiara, si din resul platiti rata, ca exista suficienti bani
2. Nu platiti la administratia financiara suma ceruta pana cand nu lamuresc despre ce e vorba, tineti doar banii blocati
3. nu-mi luati nici o penalitate de intarziere, pentru ca am avut in cont bani suficienti si pentru suma blocata, si pentru plata ratei

Donsoara de acolo imi spune: “Parerea mea personala este ca nu este corect ce se intampla, dar oricum este vorba de numai 23 de centi, nu-i asa o problema sa platiti penalitatea”.

Pana la urma, fac o sesizare referitor la penalitati si la documentul de la administratia financiara si inchid.

Apelez la conultantul la care mi-am deschis contul, care spune ca va face tot ce poate sa descurce situatia. Consultantul (trebuie sa spun de pe acum - este singura persoana caruia ii pasa de mine ca client din acea banca) reuseste intr-un final sa-mi trimita documentul de la administratia financiara: era vorba de amenzile mele de circulatie, pe care nu le-am platit niciodata.

Una din ele, in valoare de 351 de lei, incasata pe nedrept, deoarece o contestasem la tribunal si castigasem.

Pana sa ma dezmetcesc eu, a doua zi ING platise deja toti banii ceruti de administratia financiara  (inclusiv cei 351 lei).

Acum, chestia asta are acoperire legala, deoarece legea spune ca ING trebuie sa platesca atunci cand are banii. Nu specifica in ce termen, deci nici faptul ca trebuie sa astepte. Dar: este posibil ca eu sa am deschise conturi in 5 banci diferite, iar ANAF nu are de unde sa stie in ce cont am eu bani. Drept urmare, ANAF trimite blocarea banilor catre toate bancile. Eu teoretic pot avea bani suficienti in fiecare din cele 5 conturi. Daca bancile platesc toate fara aprobarea mea, amenda se va plati de 5 ori. De aceea, exista o perioada de gratie, de obicei 15 zile, in care amendatul poate decide din ce cont sa plateasca. Suna apoi la acea banca, autorizeaza plata, primeste de la ANAF dovada inregistrarii platii si cu aceasta dovada deblocheaza banii din celelalte conturi.

ING nu a respectat aceasta procedura informala, si a platit direct, fara a se asigura ca eu nu platisem din alt cont. Repet, nu este ilegal, dar este o incalcare a unei proceduri informale care se asigura ca nici eu, nici banca si nici statul nu este pagubit.

Pana acum am strans deci asa:

• nerespectarea dreptului la informare al clientului (prin refuzul de a trimite hartia de la ANAF)
• clientul plateste procedurile interne gresite (plata penalitatilor pentru ca mi s-au blocat din vina bancii toate conturile, in loc sa se blocheze doar suma ceruta de ANAF)
• actiuni luate impotriva clientului, prin plata fara aprobare a sumei cerute de ANAF, desi exista posibilitatea de a amana acesta plata
• neinformarea clientului referitor la o situatie extrem de serioasa: blocarea tututor conturilor.

Vor mai veni si altele in posturile ce urmeaza

Împotriva prostiei nu te poți lupta.

Nici nu-ncerca…repede te va învinge.

Încercați dvs., de exemplu, să-i explicați soacrei cum să aranjeze borcanele în cămară și a doua zi le veți găsi ca și cum ea le-ar fi pus acolo.

Sediul prostiei se află în cap. Dacă se află în altă parte se numește: hepatita, ulcer.

Acestea sunt boli. Bolile dau epidemii; împotriva epidemiilor se fac vaccinuri. De câte ori ați fost vaccinat în cap?

Dacă te dor picioarele, doctorii spun: are picioarele proaste; dacă te dor plămânii ei zic: are plămânii proști. Dar dacă debitezi prostii se spune: totuși are cap frumos.

Dar ce cap frumos răsare. E al meu ? Al meu e oare ? Dar al cui?

O clipă, aici nu e vorba de dubii. Prostul n-are dubii: are numai îngâmfare… și la ureche uite-o floare!

Împotriva prostiei nu exista note. Ce sa faci cu un prost? Să nu-l lași să meargă la școală? Să-l lași repetent? Ești prost? Unde vrei s-ajungă ?

Prostul nu râde. Se supără! Se simte … într-un fel; ceva îl deranjează - ceva ce n-are. Ce are el deranjează pe alții!

Împotriva prostiei nu există medicamente. Nu s-au inventat! Pe lume sunt tot mai puține genii. Noroc că prostia nu doare… Noroc bun!

Proști sunt peste tot: în sală, pe scenă. Pe unii îi vedeți, pe altii nu. Poate nici ei nu vă văd, dar v-aud: nu-s proști degeaba!

Împotriva prostiei nu exista legi. “Cetățeni nu furați”, “Cetățeni nu produceți pagube naționale”. Dar:”Cetățeni gândiți” nu scrie nicăieri.

Chiar așa? De ce-ar scrie? Prostia este o formă organizată de lene.

Majoritatea problemelor există pentru ca ne gândim noi la ele. Ce-mi pasă mie cum a aranjat soacra-mea borcanele !? Dar tot am să-i spun să nu creadă că-s prost!

Pe urmă, gata: mănânc bine, beau suficient, mă simt excelent. Pot să stau în maieu, în geam să mai vorbesc cu vecinii.

- Noroc vecine!

- Noroc vecine!

- …Ce mai fac copii?

- Merg la școală… și-ai tăi?

- Și-ai mei… Ai văzut filmele ?

- Le-am văzut…

- Ai citit ziarele ?

- Le-am citit…

- Ai văzut meciurile ?

- Le-am văzut…

- Hai sănătate vecine…

- Sănătate vecine…

Sotia catre programator:

• Du-te si tu pana la alimentara si ia un salam! ..aa, si, daca au oua, ia 10.
• Ok pisi, sigur ca da

Merge programatorul la alimentara:

• Buna ziua, aveti oua?
• Da
• Atunci dati-mi va rog 10 salamuri

Geek joke

continue reading "Mic ghid de conversatie client-programator"